Spun povastile cã-n tara,


Tara-n care primãvara


Doarme beatã de miros,


Cu zefirul somnoros


Cãrei pleoapele se-nchid,


Spun cã la Valliadolid


Un paez înnebunise


Numai pentru cã privise


O brunetã, Dona Clara.




Sãrea zidul singur el


În grãdinã la castel


Si-atingând usor guitara,


Ca vrãjitul Apollon


Prins cu lira-ntre naiade,


El în ridm de serenade


O chema pe Dona Clara




Vino, sã fugim din tara


Tara-n care primãvara


Doarme beatã de miros


Cu zefirul somnoros


Cãrei pleoapele se-nchid,


Vino din Valliadolid


Unde poate-o vrea norocul


Sã m-ascult Dona Clara




Spun povestile cã-n tara


Tara-n care primãvara


Doarme beatã de miros,


Cu zefirul somnoros


Cãrei pleoapele se-nchid,


Spun cã la Valliadolid


Amorezu-n dor amarnic


A cântat un an zadarnïc


Era surdã Dona Clara