Jivago:


Drumul ne crestea sub picioare


pe masura ce faceam pasi


iar cand sufletul primea de mancare,


inapoi nu ne·am lasat trasi,


si daca v·ati simtit atrasi


de ceea ce·am avut de spus,


inseamna ca v·am fost alaturi cand ati preferat sa stati retrasi,


in camera, privind in sus, asteptand raspunsuri


care n·au fost trimise, sau n·au ajuns


la neajunsuri


si s·ar parea ca ne·a ajuns.


chiar daca


impreuna am descoperit taine,


acum cuvintele·mi sunt


precum valize·n care nu mai intra haine,


iar eu ma·mbrac in sentimente.


ceea ce simt e scris pe mine,


ca tatuaje permanente,


si daca stii cine sunt, e pentru ca e la vedere.


si inainte sa·ti spun "la revedere",


vreau sa·mi promiti acum, pe picior de plecare, ca


n·o sa omiti sa·ti traiesti viata.


ne datorezi macar o incercare


urmeaza "Adio".


nu plange, nimeni nu moare.


pentru jivago, praetor, si dribbler,


sa va cunoasca a fost o onoare.




Refren:


Stii si tu ca ne vantura vantul


dupa cum vrea


uneori nu simt pamantul


sub talpa mea


si·atunci mi·aduc aminte(iar)


c·am invatat sa simt fara cuvinte...




Veritasaga nu se·asculta, se simte...(x4)






Praetor:


Si spune·mi ce vrei


sa mai auzi de la acesti trei


oameni pe care i·ai numit zei


in ziua cand ti·au fost aproape doar ei...


soptindu·ti in casti ca


dincolo de masti ne


ascundem prea des


sufletul ranit.


si minte cel ce spune ca n·a simtit


nimic din ce·am cantat.


inca n·am aflat


daca putem schimba


lumea,


dar vom incerca


la un moment dat.


si tu,


si eu,


pe·aceeasi frecventa mereu


incercand din greu


sa exprimam


ce simtim


desi deseori ne aflam


incapabili, instabili sau


mai bine zis handicapati emotional...


am incercat sa exprimam ce·am perceput mental


si·atunci o lume noua si·a deschis portile si


unindu·ne fortele


ti·am inchis ochii


pentru a privi prin ai nostri


si


ai vazut


ingeri si monstri,


lumea asa cum


ai vrea tu s·o stii, dar nu e inca


impreuna am facut


sunete si cuvinte sa planga,


asa cum am stiut mai bine.


ne·am golit buzunarele,


dar am lasat in urma ceva suflete pline


acum e randul altora sa·si puna aripile si sa duca


mai departe totul


v·am lasat


armele, jocurile, si potul


plus o bucata de pamant si·o floare...


e numai vina voastra daca moare.


sau a noastra, c·am sadit·o si crescut·o se pare...




Stii si tu ca ne vantura vantul


dupa cum vrea,


Uneori nu simt pamantul


sub talpa mea,


si·atunci mi·aduc aminte


ca am invatat sa simt fara cuvïnte...