Sunt un frate tânar, care crede în dreptate,


Am ochi negri, dar am mâinile curate.


Iubesc pletele si ploaia si camasile-nflorate,


Nu raspund când mi se-arunca vorbe-n spate.




Un fapt fara importanta ma poate face sa sper,


Ma-nclin si pun în balanta ce-i sfânt cu ce-i efemer.


Peste tot atârna greu


Teama de sinceritate...




Dar de câte ori, prieteni, n-am surâs cu întristare,


Când sperantele pareau înselatoare.


Când necinstea si prostia si-ascundeau prin gropi norocul,


Stiti de câte ori, prieteni, i-am prins jocul.


Ne-am saturat de palavre, de carti si filme de soc,


Cu vampe, regi si cadavre, cu stele de iarmaroc.




Ploaia care va veni


Le va potopi pe toate.




Ni-e lehamite de marsuri, de tromboane si plocoane,


De blazoane, de canoane si fasoane.


Fiindca banul si prostia sunt pericole morale


Circul vieti ne-a impus salturi mortale.


Deasupra florilor noastre ciuperca cheama a pustiu,


Din cer cad pasari albastre si totusi nu-i prea târziu.




Ploaia care va veni


Le va potopi pe toate.


Sa-ncercam sa facem noi


Un oras fara pacate.


Ploaia care va veni


Le va potopi pe toate.


Ploaia care va veni


Le va potopï pe toate.