[Jhivago]


Timpul e ucigasul perfect,


Omoara tot, omoara toate sentimentele care ne-au zdruncinat vreodata,


Omoara ura, omoara iubirea.


Nimic nu mai ramane…


De parca nu ne mai vrea Universul.


Timpul imi sterge amintirea, imi sterge simtul, imi sterge versul,


Imi schimba chipul, vietii fura sensul, risipeste stresul


Se ia de noi toti


Si-n urma lui nu mai raman nici chei, nici porti


Iar tu te porti de parc-o sa fii mereu aici.


Te-asezi atunci cand ar trebui sa te ridici,


Taci atunci cand ar trebui sa zici


Si-ataci… oameni care te iubesc crezand ca vor sa te faca sa zaci.


E-un joc nebunesc in care ca si ceilalti te prefaci ca e totul OK


Si-alaturi de ei distrugi lucrurile care ne unesc


Si nu reusesc


Sa-mi amintesc chipul bunicului meu, si-mi pare rau


Dar asta nu este unicul meu…regret


Caci timpul e ucigasul perfect,


Ne omoara putin cu fiecare gura de aer trasa in piept.


Ne face sa uitam cine am fost,


Ii face pe altii sa uite ca am fost,


E ultimul martor, imi stie viata pe de rost,


Dar in final lumea o sa vrea sa uite de noi si de ea


Si-atunci pacea va veni ca sa stea.




Ref x 1


[Jhivago]


De parca nu ma mai vrea Universul.


Timpul imi sterge amintirea, imi sterge simtul, imi sterge versul,


Imi schimba chipul, vietii fura sensul,


Imi urmeaza pasii, imi imita mersul




Scratchuri (It-s gone till it’s )




De parca nu ma mai vrea Universul.


Timpul imi sterge amintirea, imi sterge simtul, imi sterge versul.




[Praetor]


Spune-mi de ce pierdem? De ce ne vindem?


De ce luptam in tandem cu ceva invizibil?


Simt cum sub piele ceva ma arde,


Poate parte a nu avea sens in cursul vietii




Dar exista mereu unul mai bun,


Unul care are mai mult,


Unul care-l ascult in timp ce… pe langa mine trece


Mult prea rapid, aproape ca vantul,


Cu timpul omul a creat cuvantul.


De atunci, orice incercare e sortita a fi si ea nereusita


Si vad o viata platita, o penita tocita, obosita


Sa astearna pe foi gandurile celui ce ezita


O mita data, in loc de suflet o pata,


O tumoare ce se extinde, un om ce se prinde


In itele unei viei mizere,


Un imens Univers intre doua emisfere ale unui creier,


Un creier ce canta in noapte si aud soapte.


Simt o moarte dand tarcolae celor ce au trait pentru a le crea


Si ce carte scrie ca ni-i poate lua?


Oare ni-i poate fura?


Oricum observ ca-n centru ??? ni-i schimba


In unele momente timpul ma plimba prin locuri


Cu nume ce imi stau pe limba, dar nu le pot pronunta


Si-mi asum doar rolul, doar fumul, subsolul unei vieti prea normale


Doar visuri de glorie ingropate,


Doar urmari sacrale pe un drum pierdut, lipsit de scut in batai mortale


Acum privind in gandurile tale


Vad ca timpul te separa de lumea ta infecta si lumea de afara,


De cel ce esti si cel de-odinioara,


Un singur calator dintr-o gara, parasita, lipsita de miscare.


Deasupra soarele a disparut, nu ti se pare


Ca acum lumea e doar in ganduri muritoare?




Ref


[Jhivago]


De parca (de parca, de parca) nu ma mai vrea Universul.


Timpul imi sterge amintirea, imi sterge simtul, imi sterge versul,


Imi schimba chipul, vietii fura sensul,


Imi urmeaza pasii, imi imita mersul.




Scratchuri




De parca nu ma mai vrea Universul.


Timpul imi sterge amintirea, imi sterge simtul, imi sterge versul.




De parca nu ma mai vrea Universul (nu ma mai vrea Universul, mai vrea Universul)


De parca nu ma mai vrea Universul (nu ma mai vrea Universul, mai vrea Unïversul)