Sfarsitul a venit fara de veste.


Esti fericita? Vad ca porti inel.


Am inteles, voi trage dunga peste


Nadejdea inutila. Fa la fel.




Nu, nici un cuvant, nu-mi spune ca-i o forma.


Cunosc insemnatatea ei deplin.


Stiu, voi aveti in viata alta norma.


Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.




Nu te mai cant in versuri niciodata,


Mai mult in drumul tau nu am sa ies.


Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata


Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.




A fost desigur, numai o greseala.


Putea sa fie mult - nimic n-a fost.


In vesnicia mea de plictiseala


Tot nu-mi inchipui ca puneai vreun rost.




Si totusi, totusi, cateva atingeri


Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli.


Vedeam vazduhul fluturand de ingeri,


Lumina-n noaptea mea de indoieli.




Cand degete de Midas am pus,magic,


Pe frageda fiinta-a ta de lut,


Simteam in mine murmurul pelagic,


Al sfintelor creatii de-nceput.




Vedeam cum peste vremuri se inalta


Statuia ta de aur greu, masiv,


Cum serioase veacuri se descalta


Si-ngenunchiate randuri, submisiv,


La soclul tau dumnezeiesc asteapta


Sa le intinzi cu zambet linistit


Spre sarutare adorata dreapta


·Nainte de-a se sterge-n infinit.




O,de-am fi stat alaturi doar o ora,


Ai fi ramas in auriul vis


Ca o eterna, roza, aurora


De neinteles, de nedescris.




Ireversibil s-a incheiat povestea


Si nici nu stiu de ai sa mai citesti


Din intamplare randurile-acestea


In care as vrea sa fii ce nu mai esti.




N-am sa strivesc eu visul sub picioare,


N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.


As fi putut sa spun:"Esti ca oricare",


Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.




De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,


Tu vei ramane nufarul de nea


Ce-l oglideste beat de pofte taul


Ce-l tine, candid, amintirea mea.




Vei fi acolo pururi neintinata,


Te voi iubi mereu, fara cuvant,


Si lumea n-o sa stie niciodata


De ce nu pot mai mult femei sa cant.




Acolo, sub lumina de mister,


Scaldata-n apa visurilor, lina,


Vei sta, iubita, ca-ntru-un colt de cer


O stea de seara blanda si senina.




Iar cand viata va fi rea cu tine,


Cand or sa te improaste cu noroi


Tu fugi in lumea visului la mine,


Vom fi acolo, singuri, amandoi.




Cu lacrimi voi spala eu orice pata,


Cu versuri nemaiscrise te mangai.


In dulcea lor cadenta leganata


Te vei simti ca-n visul tau dintai.




Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme,


Sa plec de-aicea, de la voi, curand,


Cand glasul tau vreodata-o sa ma cheme,


Voi reveni la tine din mormant.




Iar de va fi sa nu se poata trece


Pe veci pecetluitele hotare,


M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,


Plangand in noaptea mare, tot maï mare